Gânduri pentru școala mea

 „Lasă că se face școală și aici”, au fost cuvintele spuse de părinții mei când m-au înscris la Școala Gimnazială Sarmizegetusa. Îmi amintesc cu drag de anii petrecuți acolo, un loc care a fost mai mult decât o instituție de învățământ pentru mine.

    A fost spațiul unde am crescut, am învățat, m-am format și am cunoscut persoane care și-au lăsat amprenta în sufletul meu. Îmi exprim recunoștința față de toți profesorii care au investit timp, răbdare și pasiune în dezvoltarea noastră. Profesorii erau dedicați și știau că putem mai mult, motivându-ne să ne depășim limitele chiar și în zilele în care făceam numai năzbâtii și încercam să scăpăm de ore, teme și învățat. În același timp, au știut să fie și prieteni extraordinari, oferindu-ne sprijin și înțelegere în momentele dificile, iar acest lucru a contat extrem de mult în procesul nostru de învățare.
    Au trecut 5 ani de când am absolvit școala gimnazială, dar amintirile și lecțiile învățate acolo mi-au rămas vii în suflet. Deși poate părea mai puțin semnificativă în comparație cu instituțiile de învățământ de la oraș sau mai mari, această școală poate produce rezultate frumoase, iar acest lucru demonstrează pasiunea și devotamentul întregului personal școlar.
    Astăzi, ca studentă la Facultatea de Științe Politice, Filosofie și Științe ale Comunicării, specializarea Jurnalism, la Timișoara, susțin ceea ce mi-au spus părinții mei și sunt perfect convinsă că la Școala Gimnazială Sarmizegetusa se face școală. Sunt recunoscătoare pentru toți anii petrecuți acolo și îmi doresc ca fiecare elev al acestei școli să aibă parte de o experiență la fel de frumoasă ca a mea.

Dobrescu Georgiana

Mă prezint cu mândrie ca fiind fostă elevă a Școlii Gimnaziale Sarmizegetusa, am petrecut 5 ani pe holurile lungi și nesfârșite ale școlii, între pereții groși, umpluți cu amintirile a altor zeci de generații.

Numele meu este Adelina (Ade), după cum am spus anterior, am fost elevă la școala din Sarmizegetusa. Doar 5 ani din păcate. Începând cu clasa a 4-a am învățat aici.Tare mi-ar fi plăcut ca începutul parcursului meu să fi fost tot aici, dar totuși, NICIODATĂ NU E PREA TÂRZIU!

Cred că prin ochii oricărui copil, aceasta prezintă doar o simplă clădire unde ești nevoit să vii, însă cu timpul o vezi altfel. Așa cum eu o voi prezenta ,fiind văzută prin ochii unei absolvente a școlii, dar și absolventă a Colegiului Național Pedagogic.

Bazele a tot ce știu astăzi au fost clădite în această școală. Deși este în mediul rural, am primit toate cunoștințele de care am avut nevoie ca mai departe să fac performanță. Poate nu am beneficiat de cele mai moderne tehnologii, dar am avut parte de cele mai bune modele, cadre didactice care au știut să-și facă plăcută materia (pentru că mereu îmi voi aminti felul în care mi-a fost transmis, și nu ce mi-a fost transmis.)

Se pot atinge rezultate maxime și într-o școală unde este un colectiv redus și clase în manieră simultană dacă îți dorești și depui un efort. Poți să-ți atingi scopul oriunde dacă aspirația este la cote maxime. Oriunde poți merge la școală pentru educație, dar nu oriunde te educi!

Eu am studiat în Școala din Sarmizegetusa și am ajuns unde mi-am propus. Voi absolvi Colegiul Pedagogic, voi fi viitor cadru didactic și mi-ar face plăcere să mă reîntorc în această instituție.

Astăzi nu mai este aceeași școală unde am fost elevă. Totul este înnoit și plin de viață. Este asemănătoare sau poate mai strălucitoare decât școli din mediul urban: table smart, metode didactice moderne, proiecte Erasmus, activități extracurriculare, organizare pe grupuri, etc.

Școlile din mediul rural nu sunt defavorizate, ci unice!

 

Adelina Novak

Școala din Sarmi...

Simplă, liniștită... așa cum este un om de la țară. Dar deschisă la toate oportunităṭile prin care părinții își pot crește copiii: pregătirea intensivă pentru examene, concursuri, olimpiade, aparatură în clase și, recent, am observat că este inclusă și în proiecte cu școli din afara ṭării.

Și dascălii, cei care fac posibile toate acestea, sunt cei care au fost atenṭi cu noi ca, în același timp, chiar să facă din noi niște Oameni. Să avem și bunul simṭ. Și... poate că atenṭia și munca pusă în mine și colegi a fost ajutată și de faptul că eram "o mână de fraṭi", nu am fost 30 de elevi într-o clasă.

La liceu am reușit să fim admiși pe locurile dorite. Și să avem rezultate bune...

Mulṭumiri, încă o dată, domnilor profesori!

Dumnealor m-au inspirat atât de mult, încât am hotărât că vreau să devin ca ei, profesoară.

Aceasta cred că spune de fapt tot.

Maria Cristina Șimon

    Bună, eu sunt Crainic Jessica, dar multe persoane mă strigă Jessie (pentru cei care se întrebă: da, eu am creat acest blog, de ce? Vă explic imediat )

    Am fost elevă la Școala Sarmizegetusa timp de 8 ani. Și încă ma consider o parte a scolii deoarece mami este profesoara de română. Acum știu ce gândiți: aaa, asta e copil de profesor, sigur a avut ceva avantaje! Ei bine, nu aș spune așa ceva... De când am venit aici din Timișoara, am stat din clasa I până la ora 2! Ceea ce m-a ajutat: știu toată materia de română din gimnaziu. Aș putea spune că am trăit gimnaziul de cel puțin 2 ori

    De-a lungul timpului am observat evoluția școlii: cum s-a reabilitat școala, cum a apărut terenul de sport, cum au aparținut tablele inteligente și primele proiecte Erasmus+ (eu fiind unul dintre primii copii care a fost in mobilitate, si nu! Nu am fost pe pile! Am dat test ca toți ceilalți si cei cu diploma Cambridge au prioritate) Spre deosebire de restul lumii, am văzut ce se întâmplă în spatele cortinei. Văzând câte lucruri au de făcut profesorii, am realizat ca au multe în comun cu elevii. Amândoi dau examene (unii profesori dau examene anual) amândoi încearcă sa facă activități pentru note/salariu mai mare (uneori pot fi ambele) și cel mai important lucru e ca și profesorii au o viată în afara școlii, se ceartă cu vecinii, merg la diferite activități cu copiii, (își) li-se strica mașina etc. Ar trebui sa știți că atunci când vedem un profesor răutăcios trebuie sa ne gândim că de fapt doar are o dispoziție proastă sau joacă un rol. Cred ca profesorii sunt niște actori cotidieni.

    Vreau sa vorbesc despre viața copiilor de profesor, pe lângă faptul că din partea noastră există niște așteptări sa fim cei buni la materia părinților noștri (sa fie clară o chestie: eu nu am văzut niciodată testele la română sau franceză înainte ca Mami sa le dea la mine la clasă). O problemă a copiilor de profesor e că nu știm niciodată ce persoană vrea sa se apropie de noi din pile sau din prietenie, lucru care m-a supărat multă vreme. Dar având-o pe Mami alături am avut o prietenă adevărată pauză de pauză...

    Revenind la întrebarea „de ce ai creat blogul?”  Uitați răspunsul: de când merg la liceu mă tot întâlnesc cu foștii elevi de la Sarmizegetusa sau cum ii numesc „foștii Sarmi” și vad ca mă pot înțelege cu ei și pot face o conversație mai ușor decât cu noii mei colegi, deoarece școala de la Sarmizegetusa deși are un număr mic de elevi, creează o atmosferă mai prietenoasa unde toți știu de toți în timp ce într-o școala mare, mai greu ieși din evidenta. Iar eu mă gândeam... „De ce sa nu arat experiențele frumoase pe care alții le pot avea aici? Așa poate vor începe sa vina mai mulți elevi iar toți banii investiți in școală nu vor fi in zadar„ Așadar atunci când Mami a venit cu ideea, m-am pus imediat pe treaba

    Școala Gimnazială Sarmizegetusa poate fi o școală mică, dar este mai pregătită decât multe alte școli mari

Jessica Sabrina Crainic